Acești sfinți au trăit în cetatea Edesei ce se afla în Siria, pe vremea împărăției lui Iustin cel tânăr. Fiind pătrunși de dragoste dumnezeiască, s-au dus la sfânta cetate și, închinându-se lemnului celui de viață făcător, au mers la Mânastirea Sf. Gherasim și au fost tunși monahi de Sf. Nicon, cel ce era atunci egumen. Dar au ieşit din mânăstire mai înainte de a se împlini cele șapte zile, pe care este obicei să le păzească monahii cei nou tunşi. Și, mergând înainte la pustiu, au rămas în el patruzeci de ani, trăind cu toată nevoința și cu petrecerea cea grea. Ioan a rămas în pustiu până la sfârșit; iar fericitul
Simeon s-a întors la sfânta cetate și, închinându-se mormântului Domnului celui de viață purtător, s-a rugat lui Dumnezeu ca să fie ascuns de către oameni. Prefacându-se că este nebun, s-a dus la cetatea Emesa și, arătând multe minuni cu acea prefacere a lui, a răposat în Domnul.
