Pentru anul 2015, CNADNR are planuri mari. Şi-a făcut până şi un plan de acţiune pe care să îl respecte cu seriozitate. Acesta a fost publicat la jumătatea anului, dar Compania de Drumuri speră să îşi atingă toate obiectivele.

Ca în orice plan de acţiune, CNADNR a făcut şi o analiză a celor mai mari probleme, care necesită rezolvare urgentă, scrie mariustuca.ro.

Astfel, alături de drumuri naţionale care trebuie să intre în reabilitare, poduri ce au nevoie de reparaţii, Compania de Drumuri a recunoscut că are 17 PUNCTE CRITICE.

Acestea ar trebui rezolvate chiar în acest an. „Au fost identificate și definite drept „Proiecte Critice” acele proiecte fie gata executate, fie în curs de execuție și întârziate, care, prin stadiul/funcțiunea îndeplinită, provoacă disconfort utilizatorilor și/sau riveranilor.

Motivele principale care au condus la încadrarea unor proiecte în această categorie au fost :

-contracte reziliate sau suspendate;
-constructori în insolvență;
-disconfort în trafic;
-management slab de proiect din partea constructorului;
-documentație tehnică de slabă calitate;
-lipsa finanţare sau finanţare parţială”, motivează Compania de Drumuri.

Proiectele identificate și încadrate în categoria „Proiectelor Critice”, potrivit CNADNR sunt:

1. DN 18 Moisei-Iacobeni;
2. DN 67C (Transalpina);
3. Pasaj Domnești;
4. Pasaje la Arad;
5. Centura Suceava;
6. Centura Nord București;
7. Centura Sud București;
8. Stația de Taxare Fetești;
9. DN 76 Beiuș – Oradea;
10. DN 66 Bumbești Jiu – Petroșani;
11. DN 1S Şercaia-Hoghiz;
12. DN 73 Câmpulung-Braşov;
13. DN 17C Bistriţa-Salva-Moisei;
14. DN 17D Beclean-Cârlibaba;
15. Drum de legătură A3-DN 1 (zona loc. Mărtineşti);
16. Sens giratoriu pe DN 1, la Floreşti (Cluj); 17.
17. Pod Borcea – A2, km 145+215; 18.
18. Pod Cernavodă – A2, km 158+900.