Aproape jumătate dintre români (47%) sunt îngrijoraţi cel mai mult cu privire la costul de trai, comparativ cu 52% în cauzul ungurilor şi 23% la slovaci, preocupare urmată de pierderea locului de muncă (18%) şi presiunea cheltuielilor medicale asupra bugetului familiei (9%), potrivit unui studiu GfK. Lipsa veniturilor disponibile este o preocupare pentru doar 8% dintre respondenţii la studiu, alături de cheltuielile cu educaţia.
Studiul a fost realizat de compania britanică de cercetare GfK în toate ţările în care este prezent International Personal Finance (IPF), grupul din care face parte Provident Financial România, companie care acordă împrumuturi de valoare mică la domiciliu pe perioade scurte. Peste două treimi dintre respondenţii români apreciază că situaţia financiară personală va fi mai bună în următorul an, pe fondul schimbării circumstanţelor familiale (33%) sau a locului de muncă (16%). Peste 40% din participanţii la studiu spun că sunt mulţumiţi de nivelul lor de trai, aproape de media din ţările unde grupul activează. Totuşi, creşterea costului de trai este principalul factor de neîncredere privind evoluţia situaţiei financiare personale pentru 58% dintre cei chestionaţi, cu toate că aproape 60% dintre clienţii români ai IFN-urilor consideră că situaţia economică din România se va îmbunătăţi în următorul an. Pe de altă parte, 4 din 10 români susţin cheltuielile zilnice cu mai multă uşurinţă decât în trecut, în timp ce mai mult de un sfert se declară precauţi. La nivel european, consumul este preponderent precaut, aproximativ 48% dintre respondenţi spunând că sunt mai rezervaţi cu privire la cheltuielile zilnice şi doar 18% cheltuie cu mai multă libertate. Românii cheltuiesc mai mult pentru alimente şi servicii medicale. 30% dintre respondenţii care au declarat că susţin cheltuielile zilnice mai uşor alocă bugete mai mari decât anul trecut pentru aceste categorii de produse şi servicii. În schimb, 61% dintre cei precauţi au scăzut cheltuielile pentru vacanţe şi pentru viaţa lor socială. Totodată, 3 din 10 români economisesc cu regularitate, pe când 59% nu au economii, peste media europeană, de 53%. Cei mai mulţi clienţi care nu economisesc sunt în Ungaria (69%), în timp ce Slovacia se află la polul opus, cu doar 42% dintre respondenţi declarând că nu au economii. În România, cercetarea GfK a fost efectuată în perioada martie-aprilie, pe un eşantion de circa 1.000 de respondenţi din portofoliul de clienţi ai Provident România. Compania are circa 850 de angajaţi în România şi colaborează cu peste 3.700 de agenţi independenţi în 80 de oraşe din întreaga ţară.