Ana M.

Cea de-a șasea ediție a Festivalului Padina Fest 2015 se va desfăşura în perioada 23-26 iulie pe Platoul Padina din Munţii Bucegi, la 1.500 metri altitudine. Evenimentul – care va reuni sute de iubitori ai muzicii rock și ai sportului – este susţinut de către Consiliul Judeţean Dâmboviţa prin Centrul Judeţean de Cultură, Primăria Moroeni, Asociaţia Salvatorilor Montani din România şi sponsori. În timpul zilei, publicul va putea participa la evenimente sportive: Maratonul Bucegilor, căţărări pe stâncă, rapel sau tiroliene, ateliere de aventură etc, iar seara va urmări recitaluri ale unor trupe consacrate. Astfel, pe 23 iulie, vor evolua artiștii din cadrul trupelor: The Perfect Dundies, Gray Matters, Poșta Mare; pe 24 iulie vor susţine concerte Alternosfera, Luna Amară, Robin and the Backstabbers, Firma, iar sâmbătă seară va avea loc concertul trupelor Șuie Paparude, Niște Băieți, Naked, iar trupa Firkin va susţine un concert incendiar pe ritmuri irlandeze. Filarmonica Muntenia va pregăti, de asemenea, un program cu totul special pentru dimineţile de sâmbătă şi duminică. Festivalul Padina Fest 2015 a fost creat pentru promovarea Munţilor Bucegi şi a turismului la mare altitudine, ridicarea gradului de educare montană prin impunerea unui regulament de festival şi ecologizarea zonei cu scopul de a conserva patrimoniul natural. Biletele sunt disponibile în reţeaua myticket.ro,
easytickets.ro şi pe iabilet.ro. Accesul la Padina Fest se va face în baza invitaţiei, a biletului de o zi sau a abonamentului de festival. Biletele sau abonamentele pot fi achiziţionate prin reţeaua My Ticket, Easytickets, Iabilet sau la intrarea la eveniment. Deținătorii de bilete de o zi şi de abonamente vor putea intra şi ieşi liber din zona festivalului pe baza unei brăţari pe care o vor primi la intrarea în spaţiul de festival. Prețul unui bilet variază între 15 și 35 de lei, iar un abonament costă 70 de lei.