Ministrul grec de finanțe, Yanis Varoufakis, și-a anunțat luni dimineață demisia, la o zi după victoria categorică a taberei ‘Nu’ la referendumul privind propunerile de acord ale creditorilor internaționali, transmit AFP și Reuters.
‘La scurt timp după anunțarea rezultatelor referendumului, am fost informat despre o anumită preferință a anumitor membri ai Eurogrupului și a unor ‘parteneri’ asociați (…) față de ‘absența’ mea la reuniuni, o idee pe care primul ministru (Alexis Tsipras) o consideră potențial utilă pentru obținerea unui acord. Din acest motiv, părăsesc Ministerul de Finanțe astăzi’, a scris Yanis Varoufakis, pe blogul său.
Tensiunea creşte în Europa după referendumul prin care grecii au respins categoric austeritatea cerută de creditorii internaţionali. Grecia se află într-o situaţie fără precedent, cu un viitor nesigur în faţa ei. Votul de duminică al grecilor are consecinţe importante, inclusiv pentru România. Leul ar putea pierde din valoare, iar statul ar putea plăti dobânzi mai mari la împrumuturi.
Votul de duminică nu este unul împotriva Europei, a spus premierul grec, care este sigur că va ajunge în scurt timp la un acord cu creditorii internaţionali.
Un summit special al zonei euro a fost convocat pentru marţi, pentru a discuta despre criza din Grecia.