Una dintre grupările de fani importante ale Petrolului – ”KNOT” – a dat cărțile pe față, confirmând problemele dintre fani. Lupte, la propriu, în centrul orașului, după meciul cu Voluntari și, incredibil, amenințări la adresa familiilor acestora, din partea ”rivalilor” din cealaltă peluză, sunt ingredientele unui conflict care nestopat acum poate duce la consecințe grave pentru fani, dar și pentru club, pentru că aceste lupte s-ar putea să producă efecte și la meciuri, prin suspendări, amenzi etc.
Incredibil, dar pasiunea pentru fotbal în general și pentru Petrolul, în special, poate duce la astfel de manifestări violente, care nu-și au rostul și a căror miză nu o înțelege nimeni. Poate că este vorba de ambiții și interese personale, ”derivate” ale huliganismului, dar, totuși, vorbim de fotbal, de sport, de fair-play. ”Lupta” ar trebui să se oprească aici! În astfel de momente, cine renunță primul este, de fapt, ”marele învingător”!