Alex Călinoiu

Prefectura Prahova a anunţat, ieri, că 16 localităţi din judeţ vor primi microbuze noi pentru transportul elevilor la unităţile de învăţământ. Anunţul vine după ce ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a semnat un ordin privind a treia etapă de repartizarea a unor microbuze de tip 16+1 locuri. Acestea urmează să ajungă în judeţ în următoarea perioadă şi vor putea fi utilizate de către primării pentru transportul elevilor încă din primele zile ale anului şcolar 2015-2016.
Localităţile din Prahova aflate pe lista aprobată de Ministerul Dezvoltării sunt Baba Ana, Balta Doamnei, Bălţeşti, Blejoi, Ceptura, Ceraşu, Jugureni, Măneciu, Păuleşti, Plopu, Poienarii Burchii, Poseşti, Şirna, Surani, Târgşoru Vechi şi Tomşani.