F.T.

Suplimentar față de numărul dispozitivelor din teren, aproximativ cinci mii de polițiști au acționat, la nivel naţional, în perioada 6 – 8 iunie a.c., pentru prevenirea și sancționarea faptelor penale și ale altor abateri.
Astfel, oamenii legii de la ordine publică, de la rutieră, de la investigaţii criminale ș.a.m.d. au efectuat, în perioada amintită, peste o mie de controale/percheziții, organizând, de asemenea, aproximativ 250 de filtre. În urma acţiunilor, au fost constatate 367 de infracţiuni (judiciare, economico-financiare, la regimul circulaţiei sau de altă natură), cele mai multe dintre ele fiind flagranturi. Pe parcursul celor trei zile, au fost prinși 281 de suspecți, 28 dintre ei fiind reținuți, iar șapte – arestați. În plus, au fost puse în aplicare 86 de mandate de executare a pedepsei închisorii.
Pentru abaterile de la normele rutiere, poliţiştii au dat circa șapte mii de amenzi, cele mai multe dintre ele pentru depășirea vitezei legale, fiind reținute 442 de permise de conducere.
În Prahova, în intervalul amintit, dispozitivele de siguranță publică au constatat peste 30 de infracțiuni – cinci în flagrant – , fiind date și aproximativ 500 de amenzi, a căror valoare s-a ridicat la peste 135. 000 de lei.
În plus, efectivele de poliție rutieră din județ au desfășurat 31 de acțiuni având ca scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze ale accidentelor. Astfel, au fost verificați cu aparatul etilotest circa o mie de șoferi și au fost controlate 185 de autovehicule de transport persoane și mărfuri.
În urma neregulilor constatate, polițiștii rutieri au dat peste 1.200 de amezi și au reținut 57 de permise de
conducere.