Această fericită şi preacuvioasă, din fragedă vârstă ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, petrecându-şi viaţa sub canonul mănăstirii care se afla la hotarele perşilor şi ale romanilor, în cetatea numită Nisibi, acolo s-a făcut monahie. Şi a întrecut pe toate cele care erau cu dânsa. Egumena tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena. În zilele lui Diocleţian (284-305), un guvernator anume Selin prigonea creştinii. Pentru aceasta, celelalte călugăriţe au ieşit din mănăstire, grăbindu-se ca să scape de moartea ce le sosise. Însă fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnavă şi neputând să fugă, zăcea în pat, şi şedea lângă dânsa Vriena şi Ieria Singlitica. Venind ostaşii lui Selin, au spart porţile cu topoarele, şi intrând înăuntru, scoţând săbiile au vrut să taie pe Vriena; dar Prim, nepotul lui Lisimah, arătându-se pururea cu blândeţe spre creştini, n-a lăsat să o taie. După aceea luând pe Fevronia, au dus-o la guvernatorul Selin, mergând după dânsa Vriena şi Ieria şi Tomaida, întărind-o în credinţă şi învăţând-o să nu se teamă de chinuri, nici să vândă credinţa lui Hristos, îndemnând-o să-şi aducă aminte de surorile Livia şi Leonida şi de Evtropia.
