F. T.

Ieri dimineață, zeci de polițiști de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au descins în 13 locații din județele Prahova, Tulcea, Suceava, Dolj și Timiș, pentru documentarea datelor dintr-un dosar penal care are ca obiect evaziunea fiscală în domeniul tranzacțiilor intracomunitare cu furaje şi pui de păsări domestice (găină, rață, gâscă etc).
Cauza penală este instrumentată de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și polițiști de la investigarea fraudelor economice, în județ fiind vizate persoane din Bucov, Valea Călugărească și Plopu. Potrivit datelor strânse în dosar, persoanele vizate ar fi comercializat pui și furaje, fără a înregistra în evidenţele contabile ale societăţilor administrate toate operaţiunile comerciale efectuate şi veniturile realizate, sustrăgându-se astfel de la plata obligaţiilor fiscale. Tot în urma investigațiilor efectuate, a rezultat că o parte dintre achiziții ar fi provenit din spațiul intracomunitar, iar livrările de pui și furaje ar fi fost efectuate, fără emiterea de documente fiscale, cu precădere atunci când exista certitudinea unor vânzări în termen scurt. În urma percheziţiilor, au fost retraşi de la vânzare 150.000 de pui, precum şi documente de contabilitate dublă, calculatoare folosite în activitatea infracţională. Prejudiciul cauzat bugetului de stat, prin activitatea infracţională desfășurată, doar în perioada mai – iunie a.c., este estimat, la momentul de faţă, la aproximativ 40.000 de lei.
La sediul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova urmau să fie conduse, aseară, şase persoane bănuite de comiterea de infracţiuni, în vederea audierii și luării măsurilor procedurale ce se impun.