Curtea de Apel Bucureşti nu i-a dat câştig de cauză lui Dan Voiculescu în procesul cu fostul preşedinte Traian Băsescu. Dan Voiculescu l-a dat în judecată pe Traian Băsescu după ce acesta a declarat, în 5 iulie 2012, în plenul Parlamentului, că „unul dintre liderii spirituali ai liderilor USL, domnul Voiculescu a afimat că trebuie controlată justiţia”, şeful statului precizând că Parlamentul nu va putea întoarce instituţiile la modul de supunere din 2000-2004. Voiculescu a considerat afirmaţiile lui Traian Băsescu defăimătoare şi l-a dat în judecată pe preşedintele pe atunci în funcţie, fără a-i cere daune materiale, ci cerând doar ca acesta să admită că a minţit. După ce Judecătoria Sectorului 5, unde a fost introdusă acţiunea, i-a dat în parte câştig de cauză lui Dan Voiculescu, stabilind că afirmaţia are un caracter ilicit, dar este una de interes general, public, politic”, decizia a fost atacată cu apel la Tribunalul Bucureşti. Această instanţă a admis apelul formulat de Traian Băsescu, iar decizia a fost atacată ulterior de Dan Voiculescu la Curtea de Apel Bucureşti (CAB), care, de asemenea, i-a dat câştig de cauză fostului preşedinte. CAB a respins cererile privind retractarea în mod public a celor spuse atunci de Traian Băsescu şi publicarea hotărârii definitive pronunţate în cauză. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.
În prezent, Dan Voiculescu se află în penitenciar, unde ispăşeşte pedeapsa de zece ani de închisoare primită în dosarul „Institutului de Cercetări Alimentare”.