Facilități pentru beneficiarii PNDR
Potrivit unui comunicat al Agenției pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) pot încheia acorduri de finanţare cu Instituţiile Financiare Nebancare (IFN), fără a exista obligaţia ca acestea din urmă să fie înscrise în vreo asociaţie de profil. “Beneficiarii PNDR pot colabora cu orice instituţie financiară bancară sau nebancară pentru obţinerea garanţiilor pentru avans, indiferent dacă aceasta are sau nu protocol de colaborare cu Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). În ceea ce priveşte IFN, există însă o singură condiţie, şi anume ca respectivele instituţii financiare să fie înscrise în Registrul special al Băncii Naționale a României”, a precizat David Popescu, directorul general al AFIR.
S-a majorat plafonul financiar al ajutorului pentru crescătorii de vaci
Executivul a aprobat majorarea cu trei milioane de euro a plafonului alocat ajutorului specific pentru crescătorii de vaci de lapte din zone defavorizate. În acest context, suma totală alocată categoriei vaci de lapte din zone defavorizate crește de la 22,4 milioane de euro la 25,4 milioane de euro. Acest ajutor reprezintă un sprijin financiar aferent Fondului European de Garantare Agricolă, care se asigură din sumele alocate Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Măsura luată de Guvern, de suplimentare a plafonului, vine ca urmare a consultărilor între MADR și sectorul privat şi a cererilor asociațiilor crescătorilor de vaci de lapte.