Alex Călinoiu
Nemulţumiţi din cauza refuzului consilierilor de la putere de a valida intrarea unui nou membru PNL în Consiliul Local Ploieşti, liberalii au boicotat şedinţa de ieri, lăsând forul legislativ în imposibilitatea de a aproba o serie de proiecte de interes local.
Primarul interimar al Ploieştiului, Iulian Teodorescu, a convocat ieri o şedinţă extraordinară a legislativului, după ce, marţi, aceiaşi consilieri liberali părăsiseră sala în semn de protest, lăsând „în suspans” o serie de proiecte care, pentru a fi aprobate, aveau nevoie de voturile a cel puţin două treimi dintre aleşii locali. Proiectele s-au regăsit pe ordinea de zi a şedinţei de ieri, însă au avut aceeaşi soartă, în condiţiile în care coaliţia de la putere nu are de una singură suficienţi consilieri pentru a asigura cele două treimi necesare.
Pe lista proiectelor care nu au putut fi votate, nici marţi nici ieri, se regăsesc prelungirea contractelor pentru mai mulţi chiriaşi din locuinţele sociale, atribuirea unei locuinţe sociale pentru o persoană care a depus dosar de circa şase ani, prelungirea contractului de deratizare şi dezinsecţie, care expiră în mai puţin de două luni, şi modificarea inventarului bunurilor incluse în domeniul public al municipiului. Iulian Teodorescu a catalogat boicotul consilierilor PNL drept un „mod politicianist de a face administraţie publică”. La rândul lor, mai mulţi consilieri PSD au luat cuvântul pentru a le reproşa aleşilor din opoziţie că, prin absenţa de la şedinţă, „nu îşi respectă obligaţiile de reprezentanţi ai ploieştenilor”.
În replică, PNL Ploieşti a transmis un comunicat de presă în care a contestat necesitatea convocării unei şedinţe de urgenţă pentru respectivele proiecte şi a precizat că, în opinia reprezentanţilor opoziţiei din Consiliul Local, refuzul validării mandatului unui candidat liberal, pe locul rămas vacant după excluderea lui Daniel Puiu Neagu, a fost un gest de „eludare a legislaţiei”.














