Clădirea cea mai economică din Europa a fost construită în România. Casa este 100% ecologică: pereţii sunt din paie şi lut, iar energia electrică vine de la soare. Mai mult, în curte este şi o grădină cu legume bio. Clădirea a fost construită de un ONG pentru copiii romi, în judeţul Prahova.
Casa din Boldeşti Scăieni a fost ridicată într-un an. Total independent energetic, imobilul este o îmbinare perfectă de vechi şi nou. Materialele folosite pentru construcţie sunt cele tradiţionale, în timp ce tehnologia este inovatoare, potrivit România TV.
„Avem baloţi de paie cu care am făcut termoizolaţia, avem tencuială de lut, avem pe clădire şindrilă. Căldura şi energia electrică vor fi date de 45 de panouri fotovoltaice şi solare”, a declarat Loredana Morodan, de la Habitat for Humanity.
Toată apa de ploaie este strânsă şi folosită în toalete. Apoi apa cu deşeuri este transformată în îngrăşământ pentru legumele din grădină. Clădirea se susţine întru totul şi este cea mai economică din Europa. ONG-ul care a construit-o o foloseşte drept centru educaţional pentru copii romi din zonă. Micuţii vin acolo să înveţe, dar primesc şi o masă gătită din legumele din grădină şi pe care o servesc din farfurii din lut făcute chiar de ei.
„În momentul ăsta avem 75 de copii beneficiari.Centrul şcoală după şcoală înseamnă o masă caldă dată copiilor şi educaţie remedială”, a declarat Luiza Medeleanu, de la Centrul Romilor Amare Romentza.
Clădirea produce cu 25% mai multă energie decât consumă. Investiţia s-a ridicat la 340.000 de euro.