Cadavrul unui tânăr din Ploieşti a fost găsit, marţi după-amiază, în albia râului Prahova, în zona comunei Ariceştii Rahtivani, un trecător care a văzut trupul în apă sunând la 112 şi anunţând autorităţile, scrie Mediafax.
PUBLICITATE

Trupul a fost scos din apă de către pompierii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova.

Tânărul de 18 ani fusese internat în Centrul de recuperare-reabilitare neuropsihiatrică pentru persoane adulte cu handicap de la Călineşti, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Prahova, de unde plecase în 26 aprilie.

Reprezentanţi ai Poliţiei au declarat că nu angajaţii centrului au fost cei care au anunţat dispariţia tânărului, cea care a sunat la 112 fiind mama acestuia, care l-a dat dispărut pe băiat în 29 aprilie.