Pe 1 Iunie, va începe International Travel Conference România, ediția I „LoveRomania”, un eveniment turistic de excepție care va reuni peste 50 de jurnaliști străini, bloggeri și pasionați de turism într-un tur al României ce va include destinații turistice naționale de top: București, Sinaia, Bran, Râșnov, Viscri, Sighișoara și Sibiu. Cei peste 50 de jurnaliști străini, veniți din Spania, Italia și Bulgaria vor sta la Sinaia de pe 1 până pe 3 iunie, timp în care vor vizita principalele obiective turistice ale stațiunii: Castelul Peleș, Mânăstirea Sinaia, Casa Memorială George Enescu, Primăria Sinaia, dar și Centrul Internațional de Conferințe Casino Sinaia, unde, în cadrul aceluiași eveniment, se va desfășura o Conferință de presă cu tema: Turismul de incoming – posibilități de dezvoltare.Astfel, pe 2 iunie, începând cu ora 15.00, toți actorii de pe piața turistică locală sau națională sunt așteptați la Casino, pentru a lua parte la eveniment, intrarea fiind liberă. “Scopul acestui proiect este de a promova România în străinătate, dar și de a crește nivelul de empatie. Ne propunem și sensibilizarea factorilor decizionali în ceea ce privește funcționarea corectă a tuturor mecanismelor implicate în procesul turistic. Mi-am dorit de mult timp organizarea unei întâlniri de o asemenea anvergură și a unui eveniment valoros, consistent și constant”, a declarat Cristina Pătrașcu, organizator International Travel Conference Romania. Conferinţa Internaţională de Turism care va avea loc în data de 13 iunie la Lac de Verde Golf &
Leisure Resort (Breaza, jud. Prahova) va fi cadrul în care vor fi formulate concluziile celor 50 de oaspeți, fiind prezentat feedbackul acestora printr-un material ce va cuprinde intervențiile fiecărui invitat.