D. Constantin
Pe raza judeţului nostru există 8 secţii de circulaţie care fac parte din infrastructura feroviară „neinteroperabilă” a ţării şi aflată în administrarea companiei naţionale CFR SA. Este vorba despre secţiile Ploieşti Vest – Târgovişte Nord – Fieni- Pietroşiţa, Buda – Slănic, Ploieşti Nord- Măneciu, Ploieşti Sud – Armăşeşti, Câmpina – Câmpiniţa – Telega, I.L.Caragiale – Diţeşti – Moreni, Diţeşti – Gura Palăngii şi Ploieşti Crâng – Ploieşti Vest. În total, această infrastructură feroviară măsoară 239 de kilometri, distanţa cea mai mare parcurgând-o trenurile de pe ruta Ploieşti Vest – Târgovişte Nord – Fieni – Pietroşiţa, respectiv 75,2 kilometri, iar la polul opus figurând Secţia Ploieşti Crâng – Ploieşti Vest, a cărei lungime de operare a traficului feroviar este de numai 2,7 kilometri.
Conform specialiştilor companiei naţionale CFR SA, infrastructura feroviară „neinteroperabilă” este cea destinată traficului local, conectată sau nu la infrastructura feroviară „interoperabilă”, administrată şi dezvoltată pe baza unor reglementări specifice interne. La nivel naţional, acest tip de infrastructură feroviară măsoară 3.754,1 kilometri, iar exploatarea unora dintre tronsoane – inclusiv unele situate pe raza judeţului Prahova – a fost atribuită prin licitaţie unor firme de profil private, venind, astfel, în întâmpinarea cererilor multor navetişti. De cealaltă parte, infrastructura „interoperabilă” este cea care se poate conecta la infrastructura feroviară transeuropeană, fiind administrată în concordanţă cu prevederile accesului liber al operatorilor feroviari şi dezvoltată în conformitate cu normele tehnice de interoperabilitate adoptate pe plan european. Interesant de adăugat este şi faptul că, în momentul de faţă, compania naţională CFR SA administrează o reţea feroviară în lungime de 20.077 kilometri, respectiv a VII-a ca mărime din Europa, incluzând peste 1.700 de gări de călători, terminale de mărfuri şi triaje.