Până în prezent au fost depuse peste 15.000 de cereri de revendicare a premiului pus la bătaie de ANAF la Loteria Bonurilor Fiscale. Astfel, valoarea câștigului a ajuns la 66 de lei pe fiecare bon fiscal cu valoarea cuprinsă între 6 și 6,99 lei emis la 7 februarie. Ministrul Finanţelor a declarat recent că se caută soluţii pentru ca premiile de la Loteria bonurilor fiscale să fie mai valoroase.
Numărul bonurilor fiscale potenţial câştigătoare la loteria organizată de ANAF a depăşit 15.000. Pentru că premiile la Loteria bonurilor fiscale sunt foarte mici, ministrul Finanţelor propune să fie selectaţi doar 100 de câştigători, astfel încât suma primită să fie consistentă.
„Este o soluţie, şi anume aceea ca să se păstreze aceeaşi abordare de a se extrage luna, ziua respectivă, bonurile fiscale din acea zi, eventual fără niciun fel de valoare – că ideea e să stimulezi solicitarea bonului fiscal, nu neapărat valoarea acestuia – iar din acele bonuri, din acea perioadă, să se facă o nouă extragere, să spunem o sută de câştigători, la care să se împartă acel premiu de un milion de lei, astfel încât câştigurile să fie unele consistente”, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.
Următoarea extragere de bonuri fiscale este programată pentru luna iulie.
Cei care nu au depus cererile până acum, mai au timp până pe 13 mai să meargă la sediul ANAF de care aparțin cu domiciliul, să depună în original bonul fiscal, copia actului de identitate și o cerere de revendicare a premiului.
Aceștia pot solicita o copie a bonului cu mențiunea că este „conform cu originalul”. Pe cerere este nevoie de datele personale, contul bancar unde vor fi livrați banii câștigați și informații de pe bonul fiscal.
Loteria Bonurilor Fiscale este o măsură a Guvernului prin care se urmărește reducerea evaziunii fiscale. Fondul total de premii este de 1 milion de lei.