C.D.
Habitat for Humanity Romania a dat startul luna aceasta construcţiei, în Ploieşti, a primului qvaduplex, alături de voluntari internaţionali şi corporatişti români, dar şi cu sprijinul Fundaţiei Timken. Prin proiectul pe care îl derulează – ,,Construim împreună pentru comunitate” – organizaţia Habitat va realiza în total opt locuinţe în Ploieşti, între anii 2015 şi 2016, beneficiare fiind opt familii defavorizate.
Habitat for Humanity activează în judeţul Prahova din anul 2009, prin construcţia şi renovarea caselor pentru familii defavorizate şi intervenţii la sistemele de încălzire în vederea reducerii riscului de incendii. De notat este faptul că Fundaţia Timken se numără printre cei mai devotaţi parteneri, din 2011 sprijinind mai multe familii să aibă un loc decent în care să trăiască.
La nivel internaţional, organizaţia Habitat este prezentă în 70 de ţări, scopul acesteia fiind acela de a eradica locuirea sărăcăcioasă, construind, reabilitând, oferind consultanţă şi suport tehnic, derulând, în acelaşi timp, şi programe de eficienţă energetică, de prevenţie şi răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile. În România este prezentă de 18 ani, timp în care a ajutat peste 36.000 de oameni, din mai multe judeţe, inclusiv din Prahova, ca să aibă un loc mai bun în care să trăiască.