Ministerul Apărării Naţionale derulează în Bucureşti, în aceste zile, o acţiune de verificare a militarilor în rezervă. Sunt actualizate datele personale ale rezerviştilor şi sunt verificate actele personale – cartea de identitate şi livretul militar.

Operaţiunea se face prin convocarea rezerviştilor la Centrele Militare de care aparţin, aceştia primind ordine scrise de chemare „pentru clarificarea situaţiei militare”, informează romanialibera.ro.

Dacă rezervistul nu se prezintă până la data limită indicată pe ordinul militar, poate primi o amendă între 100 şi 300 de lei.

În mod normal, ordinele scrise ar trebui să le fie înmânate rezerviştilor de un agent de poliţie. Totuşi, există cazuri în care aceste ordine militare nu numai că nu sunt înmânate de poliţist, dar nu sunt puse nici măcar în cutia poştală. Armata încearcă să evite asemenea litigii dând telefon persoanelor care întârzie să vină la Centrele Militare. Dar nici această metodă nu e infailibilă, întrucât e posibil ca unii rezervişti să-şi fi schimbat, în ultimii ani, numărul de telefon.

Alte situaţii complicate sunt cele ale românilor plecaţi în străinătate, care nu pot aduce acte doveditoare care să ateste că lucrează într-o altă ţară, pentru că muncesc la negru.

Verificările din aceste zile nu schimbă situaţia militară a rezerviştilor, ei fiind repartizaţi, în caz de mobilizare, la aceleaşi unităţi.

Verificarea rezerviştilor apare în contextul intensificării pregătirilor militare derulate în ultimele luni în România şi în alte ţări NATO din estul Europei. Acestea au fost planificate la reuniunea NATO din Ţara Galilor, desfăşurată ca răspuns la criza din Ucraina şi la acţiunile militare ale Rusiei.