F. T.

Pentru documentarea unui dosar penal de șantaj, polițiștii ploieșteni au descins miercuri, 27 mai a.c., la patru locații din comuna Târgșoru Vechi, la suspecți de șantaj și prostituție.
Făptuitorii erau în vizorul oamenilor legii încă din urmă cu o lună, când, potrivit unei sesizări, trei indivizi l-ar fi amenințat, în noaptea de 14/15 aprilie a.c., pe un al patrulea, din comuna Târgșoru Vechi, cu denunțarea la poliție fiindcă ar fi efectuat un transport de droguri de risc către Marea Britanie. În aceeași noapte, cei trei i-ar fi luat bărbatului, în schimbul păstrării “tăcerii”, un autoturism !
Cu ocazia descinderilor amintite, într-unul dintre imobilele percheziționate, polițiștii ploieșteni au mai găsit și o tânără care practica prostituția pentru unul dintre cei vizați în dosarul penal de șantaj !
Doi dintre suspecții căutați au fost ridicați și reținuți, magistrații de la Judecătoria Ploiești emițând pe numele lor mandate de arestare la domiciliu. Al treilea suspect este în continuare căutat, pe numele lui fiind emis mandat de arestare preventivă.
În prezent, cei trei suspecți sunt cercetați atât pentru șantaj, cât și pentru proxenetism.