Fondurile de pensii private deţin peste 820 milioane de euro

La sfârşitul trimestrului anterior, fondurile de pensii private înregistrau peste 820 milioane de euro, în 35 de companii româneşti listate la Bursa de Valori Bucureşti, potrivit Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). Fondurile de pensii private investesc circa 20 la sută din activele de aproape 5 miliarde de euro în acţiuni listate, marea majoritate a acestora (circa 85 la sută) fiind acţiuni româneşti de la BVB, iar restul – acţiuni străine, pe diferite pieţe ale UE.
De la lansare şi până la finele trimestrului anterior, fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) au obţinut un randament mediu anualizat de 11 la sută, iar cele facultative (Pilonul III) de 8,1 la sută. Fondul Proprietatea, Romgaz, Banca Transilvania, OMV Petrom, Electrica, Transgaz şi Transelectrica sunt companiile în care fondurile de pensii private au investit cele mai mari sume până în prezent, potrivit APAPR.

Programul „Rabla“ a pornit cu dreptul

În prima săptămână de la lansarea Programului „Rabla 2015“, au fost deja trecute în sistemul electronic al Administraţiei Fondului pentru Mediu peste 3.300 de tichete (din totalul celor 20.000), potrivit declaraţiei Graţielei Gavrilescu, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor. Aceasta a adăugat că, la mijlocul lunii viitoare, „va fi pus în aplicare şi proiectul ecotichetul, prin care cei interesaţi pot achiziţiona aproximativ 150 de maşini electrice sau hibrid. Ecotichetul are valoarea de 6.500 de euro, iar cel pentru Programul „Rabla“ – 6.500 de lei. Ne dorim foarte mult ca fiecare român să-şi poată permite cumpărarea unei astfel de maşini mai puţin poluantă”.

Cadastrul şi cartea funciară ale clădirilor, finalizate până în 2023

Până în anul 2023, toate terenurile şi clădirile din ţara noastră vor fi înregistrate în sistemul integrat de cadastru şi carte funciară, în cadrul unui program naţional, conform informaţiilor Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Toate persoanele fizice şi juridice – inclusiv instituţiile publice – vor beneficia, gratuit, de realizarea planurilor cadastrale ale imobilelor, de eliberarea certificatelor pentru înscrierea în cartea funciară, precum şi a celor de moştenitor (în cazul succesiunilor nedezbătute).
Actualmente, în România există aproximativ 40 milioane de imobile, dintre care circa 8 milioane în mediul urban. Din totalul imobilelor menţionate, doar circa 7,4 milioane au cadastru efectuat, dintre care 3,6 milioane sunt în mediul urban.