Nicoleta Dumitrescu

Până astăzi, timp de trei zile, municipiul reşedinţă de judeţ în care primar este fostul premier Emil Boc a fost gazda „Congresului de Durere”. Nu este o glumă, este un congres cât se poate de serios, având în vedere faptul că manifestarea se află la cea de-a treia ediţie, plus că, pentru dezbateri, s-au adunat peste 200 de medici şi specialişti din întreaga ţară.
Având în vedere faptul că nu există persoană care să poată spune că n-a durut-o niciodată ceva- fie măseaua, fie capul, ori vreo mână sau vreun picior etc, – românii au motive să spere că, până la urmă, cineva se gândeşte la ei! Pentru că, minune, medicii care se ocupă cu studiul durerii – mulţi dintre ei participanţi la acest congres – vor cere Ministerului Sănătăţii recunoaşterea durerii cronice drept boală în sine, astfel încât costurile tratamentului să fie parţial acoperite de stat. Întrucât s-a avansat ideea ca un centru de tratament al durerii cronice să poată fi înfiinţat, în premieră, la Cluj, este posibil ca, pentru o astfel de spitalizare să existe, încă de pe acum, listă de aşteptare! Nu de alta dar, de la o zi la alta, date fiind evenimentele din România, cetăţenii ei nu mai au nicio posibilitate să scape, măcar o zi, fără să nu-i ia durerea de cap.
Adevărul este că, pentru cei mai mulţi dintre români, vremurile de astăzi sunt adevăraţi factori perturbatori, de cele mai multe ori liniştea unei zile fiind spartă chiar de la primele ore ale dimineţii. Iar acest lucru se întâmplă fie şi doar dacă se deschide televizorul, principalele ştiri fiind cele din categoria în care se dau publicităţii informaţii despre faptul că fie X, fie Z- persoane importante – au fost chemate la DNA, ori vreo instituţie publică face obiectul unor descinderi, în ambele cazuri numitorul comun fiind corupţia.
Analizând la rece, nici n-are cum să nu te doară capul atunci când auzi că unele persoane- în cele mai multe cazuri fiind vorba despre aleşi – au reuşit, în decursul unui mandat sau al unei jumătăţi de mandat – să-şi construiască vile peste vile, dar şi să aibă bani frumoşi în conturi. Iar lista celor abonaţi la bani necinstiţi este destul de lungă, numele cele mai sonore fiind trecute pe lista „oaspeţilor” găzduiţi mai nou la „beciul domnesc”!
Dar, în ciuda faptului că, dintre aceia care au dat cu subsemnatul în faţa procurorilor DNA, cei mai mulţi se declară nevinovaţi până în vârful pantofilor, cea mai mare durere – mai ales de cap – este atunci când se dau publicităţii sumele de bani pe care
le-ar fi primit respectivii drept mită. În aceste condiţii, nu este de mirare de ce, după ce le-au trecut pragul atâţia pacienţi, medicii s-au hotărât să spună adevărul şi să declare faptul că, într-adevăr, în România, durerea trebuie recunoscută drept boală cronică. Iar dacă durerea a urcat până la statut de congres, nu-i deloc de glumă!