De sâmbătă, 30 mai, până luni, 1 iunie, Târgul cu Bunătăți își deschide porțile la Sinaia, în Parcul Dimitrie Ghica.
Vor fi pregătite surprize pentru cei mici, dar și pentru cei mari. Veți găsi pe aleea principală a parcului bunătăți din toată țara, care, după buna regulă a unui târg, trebuie întâi degustate și apoi cumpărate. Vă va fi greu să vă hotărâți pentru că veți avea de ales dintre brânzeturi de la munte, cârnăciori de păstrăv afumat, pe care îl veți găsi și afumat și îmbrăcat în cetină de brad, uleiuri presate la rece, dulcețuri, șerbeturi, compoturi, siropuri și zacuscă din trei zone ale țării – Argeș, Neamț și Mureș. Pentru clienții fideli ai târgului, noutatea acestei ediții este pâinea și, cu siguranță, va fi dificil să vă hotărâți ce să alegeti: pâinea tricolor, cea cu vin și măsline sau cea picantă cu telemea. Și tartele aperitiv vor face deliciul pofticiosilor, mai ales cele cu pui și ciuperci, cu somon și cu praz. Copii vor fi încântați de dulciurile care îi așteaptă: plăcinte de tot felul, găluște cu prune, turtă dulce, baclavale, cicolata de casă și mai ales înghețată artizanală.
Zona care le va atarge cel mai mult pe doamne va fi cu siguranță cea dedicată meșterilor populari și artiștilor handmade de unde își vor putea cumpăra ii tradiționale, bijuterii din pietre semiprețioase dar și cutii de bijuterii, decoratiuni pentru casă și grădină, toate realizate manual cu dăruire, migală și pricepere. Și curțile vi le puteți amenaja, pentru că la târg veți găsi flori în ghivece și bulbi de iunie.
Copii vor avea parte de ateliere gratuite pe perioada târgului, la care vor descoperi tainele vechilor meșteșuguri românești dar și tehnici noi de realizare a decorațiunilor și bijuteriilor, lucrând sub îndrumarea atentă a meșterilor populari și artiștilor handmade. Fiecare copil va meșteșugi și va pleca acasă cu obiectul lucrat, fie că este vorba de tablouri și flori obținute prin tehnica banalului șervețel sau semne de carte cusute pe etamină sau țesute la gherghef, ciucurași din lâna, obiecte decorative din ipsos pictate manual si, ca amintire, magneți cu sigla orașului Sinaia. Iar luni, chiar de 1 iunie, ne vom muta cu atelierele în fața Primăriei, pentru o mare petrecere cu turtă dulce, vată pe băț, ateliere, animatori și multă muzică.