Spiritualitatea românească păstrează câteva legende referitoare la înroşirea ouălor. Cea mai cunoscută spune că, întâlnindu-se cu evreii care nu credeau în Hristos, Maria Magdalena le-a spus: „Hristos a înviat !”. Iar ei au răspuns că va învia Hristos când se vor înroşi ouăle din coşul ei. Şi atunci, pe dată, ouăle s-au făcut roşii. Altă legendă, la fel de îndrăgită este aceea care spune că, sub crucea pe care a fost răstignit Hristos, Maria Magdalena a pus un coş cu ouă şi ele s-au înroşit de la sângele ce se scurgea din rănile Domnului. Oricum, un lucru e cert: tradiţia înroşirii ouălor este răspândită pe teritoriul românesc, fapt care l-a făcut pe un călător turc din secolul al
XVIII-lea să numească Paştele – ,,sărbătoarea de ouă roşii a ghiaurilor (creştini) valahi’’. Ouăle de Paşti, potrivit obiceiurilor străbune, erau adunate din cuibar în miercurea din a patra săptămână a Postului Mare, numită şi „miercurea Păresimilor”. Era credinţa că ouăle alese în această zi nu se stricau până la Paşti. De la lăsatul secului şi până în această zi, gospodinele nu strângeau ouăle din cuibar. Chiar dacă ouăle erau strânse în această zi, vopsitul lor avea loc în joia din săptămâna de dinaintea Paştelui, însă niciodată în Vinerea Mare.
În ţara noastră, ornamentica ouălor decorative este extrem de variată, cuprinzând simboluri geometrice, vegetale, animale, antropomorfe şi religioase. Câteva dintre simbolurile şi semnificaţiile utilizate sunt linia dreaptă verticală – viaţă; linia dreaptă orizontală – moartea; linia dublă dreaptă – eternitatea; linia cu dreptunghiuri – gândirea şi cunoaşterea; linia uşor ondulată – apa, purificarea; spirala – timpul, eternitatea; dubla spirală – legătura dintre viaţă şi moarte. Ouăle colorate în alte culori decât roşu (galben, verde, albastru) vestesc bucuria primăverii. Cele colorate în negru simbolizează chinul şi durerea pe care le-a suferit Hristos pe cruce, iar cele roşii – sângele vărsat. Ouăle încondeiate sunt simbolul Mântuitorului, care a ieşit din mormânt şi a înviat, precum puiul din găoace.
În Bucovina (şi nu numai) ele se numesc şi „ouă muncite”, dedicând strădania de a le face frumoase patimilor pe care le-a suferit Hristos pentru lume. Ciocnitul ouălor se face după reguli precise: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de partener, în timp ce rosteşte cunoscuta formulă ,,Hristos a înviat!”, la care se răspunde „Adevărat a înviat !”.
