Petre Apostol
Unul dintre cele mai apreciate cupluri de arbitri de handbal, atât la nivel naţional, cât şi la nivel internaţional, format din ploieşteanul Romeo Ştefan şi bucureşteanul Bogdan Ştark, a fost delegat, în ajun de Paşti, la un meci din sferturile Ligii Campionilor.
După ce au condus, anul trecut, finala mică a Campionatului Mondial de handbal masculin, cei doi cavaleri ai fluierului au devenit o prezenţă obişnuită şi în această ediţie a celei mai puternice competiţii inter-cluburi din lume – Liga Campionilor.
Ştefan şi Ştark vor arbitra, în această seară, meciul tur din cadrul sferturilor de finală dintre Vardar Skopje şi KS Vive Kielce, care se desfăşoară pe tărâm macedonean, cu începere de la ora 20.00 (ora României). Aceasta va fi cea de-a şasea partidă din cupele europene arbitrată de Romeo Ştefan şi Bogdan Ştark în actualul sezon.
Sferturile de finală ale Ligii Campionilor au început de joi seară, când FC Barcelona a învins, în deplasare, pe HC Zagreb, scor 25-23 (14-10). Celelalte două sferturi (PSG – Veszprem şi Pick Szeged-Kiel) sunt programate pentru mâine.