C. Dumitru

Sancţiuni contravenţionale în cuantum de 59.640 de lei, emiterea a două ordonanţe de suspendare a activităţii şi 44 de avertismente. Acesta este rezultatul controlului efectuat, în perioada 23 – 29 martie 2015, de către inspectorii Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în domeniul prelucrării, depozitării, transportului şi comercializării peştelui şi a produselor din peşte. Printre firmele verificate s-au numărat şi 10 cu sediul în judeţul Prahova, iar cele găsite în neregulă au fost sancţionate, în total, cu 3.200 de lei.
Deficienţele cele mai des întâlnite, la nivel naţional, au fost următoarele: comercializarea peştelui în spaţii neaprobate sanitar-veterinar, nerespectarea vecinătăţii alimentelor la depozitare şi etichetarea deficitară a peştelui ambalat, neconcordanţa între înscrisurile din documente şi situaţia din unitate în ceea ce priveşte sortimentele şi originea peştelui şi a produselor din peşte, expunerea peştelui refrigerat în ambalaje neconforme.
Conducerea ANSVSA mai precizează că astfel de controale cu tematică specifică Sărbătorilor Pascale vor continua până la data de 12 aprilie 2015. De asemenea, în eventualitatea constatării unor nereguli în domeniul siguranţei alimentelor, cetăţenii sunt rugaţi să le sesizeze imediat la numărul de telefon 0800.826.787, apelabil gratuit din orice reţea de telefonie.