Amenajat în Casa Cămărăşiei, Muzeul Sării din Slănic prezintă evoluţia metodelor de exploatare a sării, formarea şi răspândirea în natură, structura şi rolul sării în organismul uman, precum şi valorificarea acestui mineral. Este muzeu de interes naţional. Clădirea muzeului a fost construită la sfârșitul secolului al XVIII-lea, fiind reședința funcționarului domnesc care se ocupa cu strângerea taxelor pe sare, monopol domnesc. Imobilul a fost complet refăcută între anii 2002 – 2003 folosindu-se tehnici și metode tradiționale așa cum s-au folosit în vechime, cu pământ bătătorit între cofraje de nuiele împletite și cu cuie de lemn. În interiorul muzeului sunt expuse documente și reconstituiri privind istoria prelucrării sării la Slănic, unelte și utilaje ale vremii, cristale de sare diverse, planșe geologice ale zonei, precum și date despre flora și fauna din zonă. Într-una dintre încăperile de la etajul muzeului a fost reconstituit biroul cămărașului.
Muzeul Sării de la Slănic este unul dintre cele mai importante obiective turistice din Valea Teleajenului. Poate fi vizitat zilnic, între orele 9.00-17.00, luni fiind închis.














