• Mass-media are capitol special în caietul de sarcini al achiziţiei
Violeta Stoica
Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploieşti pune la bătaie suma de 535.680 de lei pentru încheierea unui nou contract de servicii de pază pentru o perioadă de 30 de luni. Potrivit caietului de sarcini al procedurii de achiziţie, firmele specializate interesate să participe la licitaţie trebuie să deţină, obligatoriu, licenţă eliberată de Inspectoratul de Poliţie pentru prestarea serviciilor de pază. Conform documentaţiei, posturile de pază ar urma să fie dispuse la poarta principală a spitalului (un post fix) şi alte două posturi mobile – unul în holul Serviciului Internări (doar pe timpul zilei), iar celălalt – pentru patrularea pe timpul zilei în curtea interioară a maternităţii şi pe timpul nopţii – pe holurile celor şase etaje ale spitalului şi în curte.
Pe lângă atribuţiile firmelor de pază, angajaţii societăţii cu care se va încheia contractul de servicii vor fi obligaţi să respecte şi alte reguli specifice unităţii medicale, cele mai clare fiind acelea referitoare la accesul… mass-mediei în clădirea maternităţii, paragrafe întregi din caietul de sarcini făcând referire la accesul jurnaliştilor. “Accesul reprezentanţilor mass-mediei se face numai pe baza legitimaţiei de acreditare, a documentului de identitate, obligatoriu cu acordul managerului spitalului sau coordonatorul de gardă. Aceştia vor fi (n.n. – însoţiţi, probabil) de un agent de pază până la secretariatul unităţii care nu va părăsi zona (n.n. – ???!!!) până când nu se va lua o hotărâre cu privire la prezenţa mass-mediei în unitate. Reprezentanţii mass-mediei pot filma în spitale numai în spaţiile pentru care managerul şi-a exprimat acordul în mod explicit, iar intervievarea pacienţilor sau filmarea acestora se poate face numai în condiţiile legii cu acordul scris al pacientului sau al familiei. Managerul de spital desemnează un purtător de cuvânt al instituţiei, care îi însoţeşte pe reprezentanţii mass-mediei. Pe durata prezenţei acestora în incinta spitalului vor fi însoţiţi de un agent de pază”.
şi o altă prevedere valabilă şi pentru vizitatori: accesul în spital cu aparate foto sau camere video ar trebui, conform regulilor pentru paznici, să fie permis doar cu acordul managerului unităţii!














