Credincioşii ortodocşi se vor putea închina la moaştele Sfântului Luca al Crimeei şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur

Ana Maxim

Moaştele Sfântului Luca al Crimeei se vor afla, în perioada 24 – 26 aprilie, în biserica „Sf. Antonie Cel Mare” din Ploieşti, situată în cartierul Bereasca, acestea fiind aduse de la Paraclisul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” al Institutului de Endocrinologie „C. I. Parhon” din Bucureşti. Se spune că sfintele lui moaşte săvârşesc minuni în trupul şi sufletul celor care sunt bolnavi şi îi cer ajutorul cu mare credinţă. Sfîntul Luca s-a născut în anul 1877, în Crimeea răsăriteană, iar în tinereţe a studiat mai întâi artele frumoase, apoi medicina. A devenit chirurg şi şi-a dedicat viaţa vindecării celor suferinzi, fără a cere vreun ban – de aceea este numit şi “doctor fără de arginţi”. Se spune că sfântul refuza să opereze fără să se roage mai înainte în faţa unei icoane a Maicii Domnului din sala de operaţie şi curăţa trupurile bolnavilor, cu iod, în semnul crucii, înainte de intervenţiile chirurgicale. După ce bolşevicii l-au arestat, a început chinul Sfântului Luca în temniţele comuniste. Pe 11 iunie 1961, acesta s-a stins din viaţă şi a fost canonizat în anul 1966. În cele trei zile în care sfintele moaşte se vor afla în Biserica „Antonie Cel Mare”, în sfântul lăcaş vor fi săvârşite mai multe slujbe religioase. Astfel, pe 24 aprilie, după întâmpinarea sfintelor moaşte, la ora 17.00 va fi rostit Acatistul Sfântului Ierarh Luca al Crimeei; iar de la ora 18.00 preotul va săvârși Agheazma Mică și Taina Sfântului Maslu. Sâmbătă, 25 aprilie, între orele 7.30 – 10.30, va fi oficiată Sfânta Liturghie; de la ora 17.00 vor avea loc Vecernia şi Litia; iar începând cu ora
00.00 – Miezonoptica.
Duminică, 26 aprilie, între orele 08.00 – 12.00 va fi oficiată Utrenia, va fi rostit Acatistul Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, apoi va avea loc Sfânta Liturghie, iar la de la ora 17.00 sunt programate: Taina Sfântului Maslu; Paraclisul Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, după care sfintele moaşte vor fi duse înapoi la Bucureşti. Şi la Biserica „Sfântul Gheorghe Nou” din Ploieşti (aflată lângă spitalul Boldescu) va fi mare sărbătoare, în zilele următoare. Pe 22 şi pe 23 aprilie, cu prilejul hramului principal al lăcaşului de cult – Sfântul Mare Mucenic
Gheorghe (sărbătorit pe 23 aprilie), va fi prezentă aici racla ce conţine o părticică din moaştele Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur – „Dascăl al Pocăinţei”, de la Mănăstirea Dârvari. Racla ce conţine părticele din trupul sfântului va fi adusă la ora 16.00 de o delegaţie venită de la Patriarhie, ce va fi întâmpinată de un sobor de preoţi şi de credincioşi. Aceasta va fi aşezată în curtea bisericii, într-un foişor, iar credincioşii se vor putea închina în faţa acesteia în ziua de 22 aprilie, până la ora 23.00 şi pe 23 aprilie între orele 8.00 şi 23.00.
Miercuri, în biserică vor fi oficiate Acastistul Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, Vecernia şi Litia, iar joi, începând cu ora 8.00, va avea loc Liturghia, va fi săvârşit parastasul pentru ctitorii bisericii şi va fi sfinţit noul foişor din lemn din curtea bisericii. Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur s-a născut în Antiohia, în anul 345, şi a decedat în anul 407. S-a călugărit în anul 368 şi a trăit în asceză, iar în anul 397 a devenit patriarh al Constantinopolului. Este considerat cel mai mare predicator creştin, dar şi vindecător de boli.