F. T.
Angajați ai Direcției Generale de Poliție a Capitalei, sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, au efectuat, ieri dimineață, cinci percheziții în Prahova – trei în Ploiești, una în Inotești și o alta în localitatea Brazii de Sus – la societăți comerciale și domicilii ale unor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani cu produse petroliere. După cum ni s-a precizat de la poliția bucureșteană, descinderile au vizat completarea datelor dintr-un dosar penal în care, conform rechizitoriului întocmit până în prezent de procurori, reprezentanții unei firme ploieștene ar fi derulat mai multe achiziții de produse petroliere, la prețul de 0,06 lei kilogramul de combustibil, pentru ca, mai apoi, după ce acestea erau trecute prin circuitul fictiv al unor firme fantomă, să ajungă la valoarea de 2,4 lei kilogramul, în scopul deducerii ilicite de TVA. Suspiciunile procurorilor merg, de asemenea, și spre alte nereguli care privesc închirieri de utilaje și servicii, tot în scopul deducerii TVA. Documentarea acestei cauze care are ca obiect evaziunea fiscală și spălarea de bani a mai presupus, tot ieri dimineață, descinderi și în București și în Iași, în total fiind efectuate șapte percheziții.
În total, suspecții din Prahova, București și Iași ar fi creat un prejudiciu la bugetul statului de aproximativ 3.600. 000 de lei. Aseară, la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – Sectorul 3, București, urmau să fie conduse patru persoane – două din Ploiești și câte una din Iași și din Capitală – iar în urma audierilor să fie stabilite măsurile care se impun – cercetare în stare de libertate sau de reținere preventivă. Tot ieri, procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au descins în București și în Breaza, în ultimul caz la sediul unei instituții și la domiciliile unor persoane, pentru documentarea unei cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracţiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2013 – 2014. Potrivit unor surse, angajații DNA au vizat ilegalități comise la Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAAPPS).













