Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti va participa în ziua de 11/12 aprilie a.c., la asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor prilejuite de sărbătorirea Învierii Domnului.
Peste 70 de jandarmi vor veghea la derularea în bune condiţii a evenimentelor programate în zona Mânăstirii Ghighiu şi a Bisericii din localitatea Corlăteşti din jud. Prahova, dar şi a Arhiepiscopiei Buzăului şi a Vrancei, Mânăstirilor, Ţigăneşti, Căldăruşani și Snagov unde se va acţiona în sprijinul Inspectoratelor Judeţene de Jandarmi Buzău și Ilfov.
Forţele de ordine vor avea în vedere prevenirea, combaterea şi sancţionarea faptelor antisociale precum furturile, tâlhăriile, cerşetoria, vagabondajul, dar şi actele de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Cetăţenii pot solicita sprijinul jandarmilor în situaţia tulburării ordinii publice sau în cazul în care sunt martorii săvârşirii altor fapte antisociale, la numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112.
În scopul desfăşurării acestor manifestări în condiţii de maximă siguranţă şi pentru prevenirea oricăror incidente nedorite Gruparea de Jandarmi Mobilă „Matei Basarab” Ploieşti sfătuieşte cetăţenii care vor participa la Slujba de Înviere, să respecte următoarele:
– să manifeste răbdare;
– să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– să adopte un comportament civilizat si respectuos fata de ceilalti participanti;
– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite necondiţionat ajutorul echipajelor de jandarmi;
– să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.);
– să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia;
Acasă STIRI DE ULTIMA ORA! Gruparea de Jandarmi Mobila „Matei Basarab” Ploiesti asigura masurile de ordine...