Fostul spital din localitatea prahoveană Poiana Câmpina, închis în anul 2010, a fost preluat de o firmă privată care îl va transforma în cel mai mare spital privat din judeţul Prahova, prima secţie a unităţii medicale, specializată în balneologie şi recuperare, fiind inaugurată joi.
Fosta clădire în care funcţiona spitalul din comuna Poiana Câmpina, secţie a spitalului Municipal Câmpina, închisă de Ministerul Sănătăţii în urmă cu cinci ani, va deveni cel mai mare spital privat din judeţul Prahova, în urma unei investiţii totale de peste 20 de milioane de euro a unei firme private, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Joi, la Poiana Câmpina a fost inaugurată prima secţie a viitorului spital privat, secţie specializată în balneologie, recuperare şi medicină fizică.
Lucrările pentru amenajarea spitalului privat au început în anul 2013 şi sunt programate să se termine anul viitor, investiţia totală ridicându-se la aproximativ 22 de milioane de euro, a declarat joi, cu ocazia inaugurării primei secţii a spitalului, Ioan Simion, preşedintele firmei care a investit în fosta unitate sanitară închisă de către autorităţi.
Secţia de balneologie inaugurată joi ocupă doar o parte din suprafaţa de 4.000 de metri pătraţi a fostului spital, iar tratamentele bazate pe balneo-hidroterapie folosesc apa captată dintr-un vechi izvor situat la marginea localităţii Poiana Câmpina, care are un grad de salinitate foarte ridicat.
Planurile de viitor ale dezvoltatorului includ construirea unui spital cu departamente de imagistică medicală, bloc operator, chirurgie minim invazivă, chirurgie estetică şi reparatorie, maternitate, pediatrie şi neonatologie, laborator de analize, farmacie, saloane cu confort sporit, îngrijire la domiciliu în sistem integrat şi o ambulatoriu cu 20 specialităţi medicale, viitoarea unitate sanitară urmând a fi construită după modelul unor clinici celebre din Europa de Vest.
Suprafaţa totală a spitalului va avea aproximativ 11.000 de metri pătraţi, de aproape trei ori mai mult decât fostul spital închis în anul 2010.