Ana Maxim
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova – Serviciul de Investigaţii Criminale au desfăşurat recent activităţi de informare şi conştientizare a tinerilor cu privire la prejudiciile grave pe care le produce traficul ilicit cu bunuri culturale mobile. În cadrul proiectului „Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional”, poliţiştii specializaţi în combaterea infracţiunilor cu obiecte de patrimoniu au discutat pe această temă, la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, cu elevi ai unei şcoli gimnaziale din Ploieşti. Oamenii legii au prezentat şi imagini ale unor bunuri culturale sustrase şi apoi recuperate în urma activităţilor specifice, desfăşurate în Prahova. După cum ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, inspector principal Alexandru Ursu, în judeţul nostru în ultimii 24 de ani au existat două cazuri de furturi ale unor obiecte de patrimoniu. Este vorba despre dispariţia, în anii 90, de la Muzeul Naţional Peleş, a patru pânze pictate de Giovanni Battista Tiepolo, care au fost ulterior recuperate, şi despre furtul unor capace de aur de la ceasuri cu valoare istorică aflate în colecţia Muzeul Ceasului „Nicolae Simache”, în anul 2005. Acestea din urmă încă nu au fost recuperate, potrivit precizărilor reprezentantului IJP.
Conform reprezentanţilor IJP Prahova, acţiunile au avut ca scop încurajarea populaţiei şi a instituţiilor publice şi private să sesizeze cazurile de trafic ilicit cu bunuri culturale mobile. În perioada următoare, polițiștii vor desfășura noi campanii de informare pentru creșterea gradului de conștientizare a cetățenilor în legătură cu gravitatea unor asemenea fapte.