Lefurile cadrelor didactice vor creşte cu 5% începând din luna septembrie 2016, potrivit libertatea.ro. Anunţul a fost făcut de ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, la finalul unei întâlniri de trei ore cu sindicaliştii din educaţie. Creşterea salarială fusese convenită la sfârşitul anului trecut, printr-un protocol semnat de cele două părţi.
Sindicaliştii din educaţie cer şi schimbarea legii salarizării. În caz contrar, spun ei, din 2016 profesorii vor avea venituri aproape egale cu ale muncitorilor necalificaţi, întrucât salariul minim va urca la 1.200 de lei, iar dascălii câştigă, în medie, 1.500 de lei. „Va fi acordat şi sporul de 5% în luna septembrie, s-a rezolvat şi problema personalului nedidactic, problemă care era extrem de importantă, o creştere de 12% începand cu 1 iulie. Această prevedere vizează un număr de 60.000 de persoane”, a declarat ministrul Educaţiei.