Petrolul a bifat, luni seară, al patrulea eşec consecutiv pe teren propriu, de această dată pierzând cu 1-2 confruntarea cu Viitorul. Lupii au avut şi ghinion, ratând mai multe ocazii, printre care şi o bară, la un şut al lui Alcenat din prima repriză.
E clar că Petrolul a dezvoltat, în acest an, un adevărat complex în cazul partidelor disputate pe “Ilie Oană”. Altfel nu se explică seria neagră din ultima lună avută în faţa propriilor suporteri. După CSMS Iaşi, CS U Craiova, Pandurii şi Viitorul a plecat cu toate punctele de la Ploieşti. Ca şi în precedentele meciuri, Petrolul a luat gol repede şi, deloc surprinzător, tot dintr-o fază fixă. Asta după ce, exact la începerea jocului, Tamuz a vrut să îl suprindă pe Albuţ cu un şut de la jumătatea terenului, dar balonul s-a dus peste poartă, iar Daminuţă a şters transversala cu o torpilă din lovitură liberă. În minutul 11, oaspeţii au deschis scorul prin golgheterul Ligii 1, Mitrea, care a profitat de lipsa de marcaj şi a reluat cu capul, de la 11 metri, centrarea din corner a lui Nicoliţă. În replică, haita a avut două mari ocazii în finalul primei părţi, dar n-a avut noroc într-o zi de 13. Tamuz, cu un şut din întoarcere, nu l-a putut învinge pe Albuţ, după care Alcenat a trimis în bară.
La pauză, Rednic a făcut prima mutare, introducându-l pe Astafei în locul lui Nepomuceno, asta după ce Hagi făcuse deja două schimbări când nici nu trecuseră 40 de minute. Galben-albaştrii au continuat să atace, irosind o nouă oportunitate tot prin Tamuz, blocat de Albuţ, pentru ca, în aceeaşi fază, Astafei să suteze pe centrul porţii, însă, portarul Viitorului a fost, din nou, la post. Când ploieştenii dădeau semne clare că pot egala, trupa lui Hagi a declanşat un contraatac, Bonilla i-a pasat lui Manea, iar ultimul a îndeplinit o simplă formalitate. Era minutul 67 şi Viitorul conducea cu 2-0. Până la final, găzarii au mai ratat o şansă prin Tchite, blocat în momentul pasei pentru Tamuz, dar şi-au putut salva, totuşi, onoarea prin golul lui Vasilache, mijlocaşul şutând pe colţul scurt, dintr-un unghi imposibil. În ciuda acestui eşec, Petrolul rămâne pe locul 3 şi aşteaptă cu încredere cele două deplasări consecutive, de la Mediaş şi Piatra Neamţ. De unde, potrivit algoritmului, se poate întoarce cu tot atâtea victorii. Este foarte posibil! Atâta vreme cât nu se joacă pe “Ilie Oană”…