Alex Călinoiu

Conducerea interimară a Primăriei Ploieşti şi-a completat „schema de personal”, după ce Iolanda Băzăvan, consilier municipal desemnat în ultima şedinţă să preia temporar postul de viceprimar, şi-a primit ieri atribuţiile. Dispoziţia a fost semnată de primarul interimar al municipiului, Iulian Teodorescu, şi îi conferă Iolandei Băzăvan prerogative pentru coordonarea mai multor structuri din subordinea Primăriei Ploieşti.
„Mă voi ocupa de coordonarea celor două spitale (n.n. Spitalul de Pediatrie şi Spitalul Municipal), partea de relaţii internaţionale, Serviciul Stare Civilă şi voi avea, de asemenea, anumite atribuţii legate de Direcţia de Patrimoniu, referitoare la autorizaţiile de funcţionare. Practic, am preluat atribuţiile de viceprimar, dar voi semna în calitate de «consilier cu atribuţii de viceprimar», ca să fim în conformitate cu prevederile legale”, ne-a declarat, ieri, Iolanda Băzăvan.
Mutările din ultimele săptămâni petrecute la „vârful” Primăriei Ploieşti au plecat de la demisia lui Iulian Bădescu. Iulian Teodorescu, unul dintre cei doi viceprimari, a preluat interimar atribuţiile de primar, iar pe postul lăsat liber de acesta a fost nevoie de desemnarea unui consilier local, tot pe perioadă determinată. Iolanda Băzăvan a primit susţinerea majorităţii în Consiliul Local la şedinţa organizată vinerea trecută, când a fost unicul candidat.
Starea de interimat este valabilă până la organizarea alegerilor locale, fie că este vorba despre unele anticipate fie despre cele la termen, care, în ultimul caz, erau oricum programate la mijlocul anului 2016.
Conform legii, Prefectura transmite la Bucureşti hotărârea prin care Consiliul Local constată încetarea mandatului de primar şi procesul-verbal al respectivei şedinţe – lucru petrecut în această săptămână – iar Guvernul stabileşte data alegerilor anticipate. Sunt, însă, mai multe cazuri în ţară, la primării sau şefia unor consilii judeţene, în care Executivul a ales să nu programeze alegeri anticipate şi să prelungească interimatul până la cele de anul viitor.