Campionul naţional de contratimp al României la categoria tineret (U23), ploieşteanul Valentin Pleşea, de la CS Petrolul, este prezent în lotul naţional care participă, în aceste zile, la Campionatul Balcanic pe şosea pentru categoriile elite şi tineret, ediţie organizată în Bosnia şi Herţegovina şi Serbia.
Elevul antrenorului Constantin Ciocan a câştigat prima cursă a noului sezon competiţional, disputată în urmă cu două săptămâni, în jurul stadionului „Naţional Arena”, din Bucureşti, arătând că se află într-o formă sportivă bună.
Detalii in editia de maine a ziarului Prahova.