C. Dumitru
Compania Naţională de Căi Ferate- CFR SA organizează, pe 28 aprilie 2015, ora 9.00, licitaţie publică deschisă cu strigare pentru închirierea mai multor spaţii sau terenuri situate pe raza Sucursalei Regionale CFR Bucureşti. Între activele vizate fac parte şi unele care sunt incluse în patrimoniul staţiilor de cale ferată de pe raza judeţului nostru, respectiv Ploieşti Sud, Ploieşti Vest, Ploieşti Triaj, Câmpina, Sinaia şi Ghighiu. În unele cazuri, o singură staţie oferă spre închiriere chiar mai multe spaţii.
Din câte am constatat, destinaţia pentru care sunt scoase la licitaţie aceste spaţii/terenuri este cât se poate de diversă: depozit de piese, amplasare de conteinere pentru vestiare, birouri, activitate comercială, instalare de bancomate sau de panouri publicitare, amplasare de aparate automate de băuturi calde sau pentru vânzarea dulciurilor. În ceea ce priveşte tariful minim de pornire a licitaţiei, acesta variază între 8,30 şi 827,78 de lei/mp/ lună, fără TVA, în funcţie de obiectul de activitate şi de mărimea spaţiului/terenului respectiv.















