Premierul Victor Ponta a lăsat să se înţeleagă, azi, la Braşov, că autostrada Comarnic-Braşov este departe de a ajunge să se construiască, infirmând astfel declaraţiile ministrului Transporturilor, Ioan Rus, care o dădea începută de anul acesta. Cauza ar fi interese politice majore care se opun autostrăzii de pe Valea Prahovei şi care o sprijină pe cea de pe Valea Oltului.
Parteriatul public privat este soluţia pe care o considerăm cea mai bună pentru Comarnic-Braşov şi nu poate fi rezolvată, a declarat Victor Ponta, azi la Braşov.
„Nu avem consens politic. În acest context, ministrul Ioan Rus a pus Comarnic-Braşov în masterplanul pentru Comisia europeană. Cel mai probabil, această autostradă va fi construită cu bani de la buget însă trebuie să avem acei bani. Trageţi dumneavoastră concluziile din ce v-am spus eu”, a declarat premierul Ponta. El a mai spus în luna martie că interese politice se opun virulent acestui proiect
Fără a menţiona expres, premierul a recunoscut practic că licitaţia pentru Comarnic-Braşov, cu câştigătorul desemnat Aktor-Vinci, a eşuat.
În acest moment nu este clar ce se va întâmpla cu această autostradă însă se poate presupune că se va face o nouă licitaţie, dar atunci când vor fi bani alocaţi pentru ea.
Declaraţiile premierului le contrazic pe cele ale ministrului Transporturilor, Ioan Rus, care a dat ieri asigurări că lucrările la autostrada Comarnic-Braşov vor începe în acest an, autorităţile purtând „negocieri strategice” cu bănci europene şi tehnicieni pentru găsirea unei variante, respectiv construirea acesteia cu fonduri europene sau în concesiune.
Mai mult, în ceea ce priveşte autostrada Sibiu – Piteşti, ministrul Transporturilor a spus că acest proiect are o problemă legată de contestaţiile depuse.
„Dacă vom reuşi să implementăm toate programele pe care în acest moment le avem, cred că în doi ani terminăm zona aceasta (Sebeş-Turda – n.r.), partea de autostradă Transilvania în 2017-2018, din Braşov până în Borş, şi atunci începem lucrările şi la Piteşti-Sibiu, sper cât mai curând posibil, şi la Comarnic-Braşov. Am putea rezolva interconectivitatea între regiunile istorice ale României în următorii patru ani, ceea ce ar fi un lucru excepţional”, a menţionat Ioan Rus.
Muncitorii de la Dacia fac mitinguri în favoarea autostrăzii Sibiu-Piteşti
Muncitorii de la uzinele Dacia au ieşit azi la miting la Mioveni. Ei spun că acesta este ultimul demers paşnic pentru construcţia Autostrăzii Sibiu-Piteşti şi că la următoarele mişcări sindicale muncitorii vor trebui să-şi radicalizeze protestele pentru ca Guvernul să înţeleagă prioritatea acestui proiect de infrastructură.
La începutul lunii aprilie, preşedintele Dacia Nicolas Maure a declarat pentru Hotnews că dacă până în 2020 autostrada Sibiu-Piteşti nu va fi gata, grupul Renault-Nissan va lua decizii radicale în ceea ce priveşte uzina Dacia de la Mioveni.
„Nu vrem sa fim brutali si sa reducem puternic numarul de angajati cum face Ford. Vrem sa pastram locurile de munca oricat e posibil”, a declarat şeful Dacia.