Nu mai este foarte mult până la Paște și, pentru mulți dintre noi, un mare prilej de bucurie, pe lângă simbolistica religioasă a Învierii Domnului, este ospățul alături de cei dragi. Nutriționiștii ne avertizează însă asupra riscurilor.

Pe 12 aprilie este Paştele şi ne vom bucura cu toţii de această sărbătoare, mai ales că ne vom strânge la masă alături de cei dragi. Aşa cum este tradiţia, la noi, gospodinele se vor întrece în pregătirea celor mai delicioase preparate, multe dintre ele pe bază de miel, precum friptură, drob, ciorbă sau stufat. Ei bine, carnea de miel poate fi extrem de periculoasă pentru sănătate, dacă nu este consumată cu măsură, scrie doctorulzilei.ro.

„Carnea de miel este extrem de grea. Se digeră mai greu şi este mai grasă decât cea de oaie, având foarte mult colagen. Aşadar, românii care se știu cu probleme de sănătate, precum cele de ficat, boli cardio-vasculare și, mai ales, de colecist, să stea departe de miel. De altfel, această carne este periculoasă pentru toată lumea, mai ales că, de Paşte, gospodinele fac şi ciorbă – pe care eu, personal, nu o recomand, fiind extrem de grasă”, a explicat doctorul nutriționist Corina Zugravu.

Pentru cine nu poate sta departe de carnea de miel, se recomandă, pe lângă porţiile mici, consumarea preparatelor din carne de miel fără garnituri, ci doar cu multe verdețuri și legume, pentru a ajuta la digestie.

„Problema şi mai mare pe care o au românii este că Paştele durează trei zile şi, în toată această perioadă, oamenii mănâncă astfel de preparate, la care adaugă şi mult alcool, ceea ce reprezintă un mare pericol. Un pahar de vin roșu nu omoară pe nimeni, dar excesul poate duce la afecțiuni grave, precum pancreatitele, complicații extrem de severe! În general, românii se confruntă cu probleme digestive de Paşte, precum diareea, colecistita sau colica biliară”, mai spune specialista în nutriţie.