Jumătate din populaţia din România poate fi oricând expusă la o epidemie, din cauza apei îmbuteliate. Declaraţia a fost făcută chiar de directorul societăţii naţionale a apelor minerale care susţine că 50% din apa de pe piaţă nu este verificată şi poate fi periculoasă.
În ultimii ani au apărut pe piaţă apele de izvor şi de masă, o afacere mai bună pentru cei care imbuteliază astfel de produse, pentru că în acest caz nu se plătesc redevenţe sau taxe de sursă.
Specialiştii avertizează însă că există un mare pericol. În timp ce apele minerale sunt bine verificate, cele de masă şi de izvor au nevoie de un simplu aviz de la Direcţia de Sănătate Publică.
O atenţionare vine din partea directorului Societăţii Naţionale a Apelor Minerale, Radu Dumitru, care avertizează că în orice moment poate izbucni o epidemie, în condiţiile în care 50% dintre apele de pe piaţă nu sunt verificate.