Stocul de sirop antiretroviral pentru copiii cu HIV mai ajunge pentru două săptămâni, astfel că trebuie făcute urgent comenzi, acesta fiind singurul tratament care previne îmbolnăvirile pentru aceşti copii, de la şase luni la şase ani, a spus directorul executiv al UNOPA, Iulian Petre. „Suntem îngrijoraţi. Nu ştim ce se va întâmpla din aprilie cu programul naţional pentru HIV/SIDA. Ministerul Sănătăţii a anunţat că programul are prevăzută suma de 304 milioane de lei pentru acest an, şi că pentru primul trimestru s-au dat 71 de milioane lei, credite de angajament. Nu am văzut nimic pe hârtie, programele abia se dezbat”, a spus Iulian Petre, la conferinţa Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) de lansare a campanaiei „Vrem să trăim”, care cere autorităţilor responsabilitate pentru pacienţii cu HIV. Pacienţii cred că finanţarea pentru programul HIV/SIDA întârzie şi că ar putea apărea probleme în procurarea tratamentelor. Mai mult, ei se tem că, odată cu scăderea preţurilor, multe medicamente ar putea dispărea de pe piaţa românească, fiind direcţionate acolo unde au preţuri mai mari, prin „exportul paralel”.
„În acest an, aproape jumătate dintre spitale au avut probleme în privinţa stocurilor de medicamente. Deşi spitalele aveau obligaţia să aibă stocuri de medicamente şi pentru ianuarie, unele nu au avut pentru că au întârziat redactarea actelor. Ar trebui ca achiziţia acestor medicamente să se facă, aşa cum a mai fost, centralizat „, a spus Iulian Petre. La rândul ei, Mariana Mărdărescu, şef de clinică la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Capitală, a spus că nu ar fi de acceptat lipsa tratamentului profilactic pentru copii în România anului 2015. „Da, adevărata problemă ar fi lipsa siropurilor antiretrovirale. Aceasta nu trebuie să existe în România pentru că avem populaţie tânără şi trebuie asigurat tratamentul. Şi aşa sunt probleme că, după ani de zile de tratament, câteva sute de copii renunţă să îşi mai ia medicaţia. Oboseala terapeutică este foarte accentuată la populaţia tânără, care după zeci de ani a sperat să se vindece. Dar tratamentul durează toată viaţa, de aceea nu trebuie să ajungă în situaţia de a nu primi tratament”, a mai spus Mărdărescu. Ea a precizat că aderenţa la tratament a ajuns la mai puţin de 40 la sută şi că, anual, între 350 şi 400 de bolnavi renunţă să îşi ia medicamentele. În 2012, un număr record de 650 de bolnavi au renunţat la tratament.
Acasă Sanatate pentru trup si suflet UNOPA: E nevoie de urgenta de sirop antiretroviral pentru copiii cu HIV