Numărul străinilor care vor ajunge în această vară în hotelurile all inclusive de pe litoralul românesc se va dubla, urmând să depăşească 10.000 de persoane, care vin în principal din Germania, Polonia şi Israel, potrivit Mareea – agenţia care aduce cei mai mulţi turişti în staţiunile de la mare. Dintr-o analiză a agenţiei de turism, anul trecut au ajuns în hotelurile all inclusive de pe litoralul românesc aproximativ 5.000 de turişti străini, din totalul de 31.000 de turişti din străinătate care au venit la mare. Cei mai mulţi dintre cei care au preferat sistemul all inclusive au fost germani, urmaţi de polonezi, iar staţiunea cea mai căutată a fost Mamaia. „Străinii caută, în general, la all inclusive-urile româneşti mâncarea tradiţională. Preferatele lor sunt sărmăluţele, precum şi ciorbele, fie că sunt de perişoare, ţărăneşti şi de văcuţă. În schimb, românii sunt atraşi de carne, în special de grătare”, a declarat proprietarul Mareea, Marius Usturoiu, care administrează şi un complex all inclusive din Mamaia. În ultimul an, din ce în ce mai mulţi proprietari de structuri all inclusive pun la dispoziţia turiştilor meniuri nu doar în engleză, ci şi în limbile germană şi poloneză. Usturoiu mai spune că în vârf de sezon majoritatea străinilor care vin la all inclusive sunt familii cu copii. Pentru acest an, Mareea estimează că numărul străinilor în all inclusive-urile româneşti se va dubla faţă de vara trecută, depăşind 10.000 de persoane.
În general, un străin plăteşte pentru un concediu all inclusive în România, la un hotel de trei stele, 500-600 de euro, preţ în care intră şi biletul de avion.