În perioada 20-22 martie 2015 are loc cea de-a VIII-a ediţie a Târgului Prahovean de Turism ExpoVacanţa la Ploiești Shopping City. Evenimentul este organizat de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.
50.000 de vizitatori sunt așteptați la târg de vineri până duminică, între orele 10-22. Expozanții oferă multe surprize precum reduceri convingătoare prin promoția înscrieri timpurii și discounturi suplimentare valabile doar pe perioada târgului la cazările în Grecia, România, Turcia, Malta și Bulgaria precum și plata în rate fără dobândă.
În cadrul târgului va avea loc o expoziţie de fotografie turistică și se va organiza un parc tematic cu dinozauri pentru copii.
La tombola cu premii, cu extragere duminică, ora 19, organizatorii pun la bătaie sejururi gratuite și cupoane de reduceri.
„Expovacanța a ajuns la ediția a VIII-a, devenind un eveniment tradițional al turismului prahovean. Anul acesta avem noi expozanți și noi destinații de vacanță pentru vizitatori” a declarat Adrian Voican, Președintele APDT Prahova.
Târgul reprezintă unul dintre proiectele importante ale Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, şi se adresează agenţiilor de turism şi touroperatorilor, staţiunilor turistice, complexelor balneare, hotelurilor şi companiilor hoteliere, pensiunilor și asociațiilor de promovare.
APDT Prahova este cea mai importantă asociație de promovare turistică din Prahova înființată în 2008 ca parteneriat public-privat, având ca membri Asociația Națională a Agențiilor de Turism, Consiliul Județean Prahova, Camera de Comerț și Industrie Prahova, Primăria Municipiului Câmpina, Universitatea Petrol Gaze Ploiești, si multi altii.