De unde pot cumpăra bilet?

“Ce pot face dacă trebuie să merg cu autobuzul la ore târzii ale serii, în weekend, şi nu este deschis ghişeul la care se vând bilete?”
Ion Popescu, Ploieşti
* * *
Domnule Popescu, la Ploieşti se pot achita bilete pentru transport în comun prin SMS, la numărul 7576. Astfel, pentru a avea un bilet de călătorie valid, trebuie ca înainte de urcarea în mijlocul de transport în comun să se trimită un SMS cu numărul traseului pentru care se doreşte un bilet de călătorie electronic, care va avea o valabilitate de o oră pe traseul indicat de călător. Se va primi un SMS ce include un cod unic pe telefonul dumneavoastră, prin care să vi se confirme achiziţia în urma comenzii făcute de dumneavoastră la numărul 7576. În cazul unui control, veţi prezenta controlorului SMS-ul primit de la numărul 7576, cu codul unic emis. Tariful mesajului este de 0,4 euro+TVA, iar mesajul se poate transmite din reţelele de telefonie Cosmote, Orange şi Vodafone. Există posibilitatea achitării călătoriilor pentru mai multe persoane de pe acelaşi telefon. Pentru aceasta va trebui să fie trimis câte un SMS de comandă pentru fiecare călător în parte şi să se primească câte un SMS de răspuns cu câte un cod unic pentru fiecare. Dacă plata se va face utilizând acelaşi telefon mobil, atunci condiţia este ca persoanele respective să stea împreună pe întreaga durată a călătoriei. Clarificări suplimentare se pot obţine accesând pagina de internet a SC Transport Călători Express S.A Ploieşti la adresa https://www.ratph.ro/sms.