Luiza Rădulescu Pintilie
Ştim că în tulburarea generală pe care o trăim pare imposibil ca fericirea să fie pe aproape. Cu atât mai mult să ne despartă de ea doar un singur pas. Nu vă propunem să ignorăm nimic din realitatea ce ne înconjoară şi ne afectează, într-un fel sau altul, pe fiecare dintre noi. Să ne prefacem, de exemplu, că nu ştim nimic despre scandalul continuării predării religiei în şcoli, despre contrele şi trădările de pe scena politică, ori despre ravagiile făcute printre români de viroze şi pneumonii. Să ne declarăm surzi faţă de zornăitul zilnic al cătuşelor – ba, în ultima vreme, şi de mai multe ori pe zi – şi orbi la dezastrul abia înregistrat la simulările celor mai importante examene din viaţa copiilor noştri, la continuarea exodului medicilor români către unde văd cu ochi şi la mortala recrudescenţă a consumului de droguri în rândul tinerilor.
Credem, însă, că pentru echilibrul vieţii noastre atât de frământate, pentru sănătatea noastră şi a societăţii căreia îi aparţinem, avem cumva datoria să ne amintim cu atât mai mult vorbele unui înţelept care spunea că a fi fericit nu înseamnă că totul este perfect, ci să decidem să vedem şi dincolo de imperfecţiune. Şi ar fi prin jurul nostru câte ceva de văzut, de auzit şi de trăit ! Iar aceia care vor avea puterea să se desprindă de împovărarea cotidiană, s-ar putea să mai înţeleagă un adevăr pe care îl ignorăm cel mai adesea – acela că adevărata fericire costă puţin şi că, de fapt, atunci când preţul se dovedeşte a fi mult prea mare e doar o amăgire că ne-am fi găsit fericirea.
Ştim că v-aţi cam pierdut încrederea în tot şi în toate şi că nu vă putem oferi nicio garanţie ca să merităm să ne credeţi pe cuvânt. Dar dacă fericirea pe care o tot căutăm ca punct de sprijin pentru toate neliniştile, neîmplinirile şi dezamăgirile pe care le trăim din plin e mult mai aproape decât credem ?! De exemplu, aninată de crengile firavului cireş de lângă fereastra apartamentului, care tocmai stă să înflorească. Ori în tufele de forsytia care vor „exploda” foarte curând prin parcuri, într-un galben-auriu solar? Priviţi ceva mai atent înseninarea din ochii copilului pe care îl duceţi dimineaţa la şcoală sau în cei ai nepoţelului pe care îl plimbaţi, zi de zi, în cărucior prin preajma blocului. Întârziaţi privirea asupra tarabelor din pieţe pline de narcise şi de lalele, chiar dacă puţinii bani din portofel vă ajung doar de pâine, de cartofi şi de două-trei pastile pentru tuse. Întoarceţi-vă cu gândul la grădina bunicii, încercaţi să revedeţi cu ochii minţii jocurile dintr-o copilărie pentru care aţi da – dacă l-aţi avea – tot aurul lumii ca să puteţi să o retrăiţi încă o dată ! Nu vă judecaţi prea tare pentru ceea ce nu aţi reuşit să faceţi, în schimb bucuraţi-vă de ceea ce aţi dus la bun sfârşit, chiar dacă nu vi se pare a fi o mare scofală. Respiraţi ceva mai adânc aerul dimineţii în care vă îndreptaţi către cabinetul medicului de familie şi încercaţi să nu adormiţi în această seară fără să-i fi iertat pe cei care v-au greşit. Spuneţi o vorbă bună vecinei care vi se pare că stă, mereu, iscoditoare în faţa blocului şi fiţi mai îngăduitor cu copilul care „urlă” cât e ziua de mare chiar sub fereastra dumneavoastră. Mai lăsaţi telecomanda televizorului să se odihnească şi răsfoiţi uşor paginile unei cărţi, deşi nici literele nu se zăresc tocmai uşor prin ochelarii îmbătrâniţi şi ei ! Mai ţineţi minte de când nu aţi mai văzut albumul cu vechi fotografii de familie ?! Nu opriţi lacrimile, dar nici zâmbetul unei amintiri dragi, al unui gând bun sau al unei speranţe pentru ziua de mâine. Daţi telefonul acela pe care îl amânaţi de multă vreme, scrieţi scrisoarea pe care ştiţi că o aşteaptă cineva. Şi nu vă pierdeţi nicio clipă încrederea că fericirea e mereu doar la un singur pas !
