Ana Maxim
Reprezentanţii Centrului Internaţional de Conferinţe Casino Sinaia au anunţat programul de vizitare al instituţiei pentru luna martie. Până pe 11 martie inclusiv, pot fi vizitate, între orele 10.00-18.00, atât palierul principal al cazinoului: Foaierul, Sala de Teatru, Cabinetul “Baronul de Marçay”, Sala Oglinzilor, Cabinetul Verde, Sala Baccara, Sala “Prinţul Dimitrie Ghica”, cât şi palierul secundar ce include spaţiile din cadrul Galeriei Regale – sălile “Carol I”, “Ferdinand”, “Regina Maria”, “Ştefan Luchian” şi “Nicolae Grigorescu”. Pe 12 martie este deschis, între orele 10.00- 16.00, palierul principal, iar între orele 10.00-18-00- Galeria Regală. În perioada 13- 19 martie şi între 25-29 martie pot fi vizitate ambele paliere, iar între 20 şi 22 martie poate fi vizitată doar Galeria Regală, între orele 10.00-18.00. Preţul biletului de intrare pentru un tur complet al cazinoului costă 15 lei pentru un adult şi 10 lei pentru copii, pensionari, persoane cu dizabilităţi şi grupuri de cel puţin zece persoane. Pentru un tur parţial ce presupune doar vizitarea Galeriei Regale, biletul costă între 3 lei şi 5 lei de persoană.