Prima eclipsă a anului 2015 va avea loc pe data de 20 martie. Astfel, eclipsa parţială de Soare va putea fi văzută şi de pe teritoriul României. Medicii ne avertizează şi susţin că nu ar trebui să privim eclipsa fără ochelarii speciali de protecţie. Mai mult, potrivit specialiştilor, eclipsele pot influenţa starea de spirit a oamenilor, în funcţie de fiecare persoană în parte.
ECLIPSA DE SOARE pe 20 martie. Există falsa impresie că dacă soarele este mai întunecat în timpul unei eclipse, este mai puțin periculos să îl privim direct. Este o impresie total falsă. Astfel, medicii oftalmologi trag un semnal de alarmă şi subliniează faptul că eclipsa parţială de Soare de vineri, 20 martie, nu ar trebui privită, sub nicio formă, fără ochelarii de protecţie. Aceşti ochelari ne protejează privirea împotriva arsurilor şi a orbirii.
„În principal este bine să nu privim cu ochiul liber, să avem un ochelar de protecţie pentru că poate să fie afectată retina şi în principal zona centrală, macula, care este zona unde se formează imaginea cea mai clară. Chiar se pot produce distrucţii la nivelul acestei macule, inclusiv arsuri şi atunci vederea clară mai ales la citit şi scris poate să se diminueze”, a declarat, pentru RomaniaTV.net, Cătălina Corbu, medic oftalmolog.
Potrivit specialistului, ochelarii de protecţie se pot găsi „în centrele de optică, şi nu la tarabele din piaţă”.
Cum ne afectează eclipsa starea de spirit
În funcţie de fiecare persoană în parte, eclipsa de Soare ne poate influenţa starea de spirit.
„Fiecare dintre noi este unic şi fiecare are propriile dezechilibre, încât pe fiecare îl afectează întru totul altfel, decât pe ceilalţi. Fiecare resimte în felul lui. De obicei, anxietatea, starea de nelinişte este o caracteristică. Persoanele hiperanxioase pot deveni chiar agresive. Unele persoane au simptomatologie fiziologică, dureri de cap, ameţeală, senzaţie de durere inexplicabilă în corp. Dacă din anumite puncte de vedere, aveam îndoieli sau eram nesiguri, după momentul solar devenim siguri, cumva depăşim momentul de îndoieli, de incertitudini. Putem sa devenim mai siguri pe noi”, a declarat, pentru RomaniaTV.net, psihologul Gabriela Boiştean.
Eclipsa de Soare aduce la suprafaţă evenimente care se manifestă în exterior, la care participăm cu sau fără voia noastră. Scoatem la lumină părţile din noi pe care le-am reprimat. Spunem pe nume lucrurilor pe care nu le mai putem ţine în noi, refulăm mai uşor, potrivit valeriupanoiu.blogspot.ro.
Avem curajul să spunem verde în faţă ce simţim şi ce gândim. De multe ori, aruncăm cu cuvinte într-o manieră brutală, cerem socoteală, avem ceva de împărţit cu alţii. De aceea, eclipsa de Soare aduce câte un episod dureros de criză de sinceritate. Iar această criză poate pune bazele unui proces de vindecare. Şi este vorba de vindecarea rănilor din relaţii, din moment ce eclipsa de Soare se manifestă vizibil în exterior.
Învăţăm foarte mult de la ceilalţi şi ne recunoaştem în ei. Dăm vina pe alţii, condamnăm şi ajungem în final să ne dăm seama că ceea ce ne enervează de fapt la ei ne enervează la noi. Eclipsa de Soare aduce evenimente care ne provoacă să-i acceptăm pe ceilalţi, şi ne dăm seama că nu putem fi în echilibru cu altcineva decât dacă suntem în echilibru cu noi înşine.
Eclipsă parţială de Soare pe 20 martie 2015
Pe 20 martie vom putea vedea de pe teritoriul României o eclipsă parțială de Soare. Aceasta este prima eclipsă a anului 2015, care va putea fi observată în fază parțială din Europa, nordul Africii și vestul Asiei. În nordul extrem eclipsa de Soare va fi una totală.
În România, eclipsa parțială de Soare din 20 martie începe în jurul orei 10:45, are maximul în jurul orei 11:55 și se termină la ora 13:05, având o durată medie de două ore și 20 de minute pentru țara noastră, explică astronomul Adrian Șonka în revista „Vega”, o revistă de astronomie editată de Astroclubul București.
La București, eclipsa parțială de Soare din 20 martie va începe la 10:48, va avea maximul la 11:55 și se va termina la ora 13:04, cu o acoperire a Soarelui de 43%.