Violeta Stoica

În urmă cu patru ani, în luna februarie 2011, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, alături de mascaţi, descindeau la sediul Vămii Ploieşti, de unde nu au ieşit cu mâinile goale: l-au reţinut şi, ulterior, arestat preventiv pe cel care îndeplinea, la vremea respectivă, funcţia de director executiv al Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale (DJAOV) Prahova – Cornel Costea.
În afara acestuia, procurorii i-au mai avut atunci în vizor şi pe trei vameşi din subordinea lui, care au fost trimişi în judecată într-un dosar separat. Dosar care, la rândul său, a fost şi el împărţit în două. Toţi vameşii cercetaţi în 2011 şi trimişi în judecată de către Direcţia Naţională Anticorupţie au scăpat de închisoare, pentru că pedepsele pe care le-au primit au fost cu suspendare.
La sfârşitul săptămânii trecute, ultimii doi vameşi care au făcut parte din aşa-zisul lot Costea şi-au primit condamnările definitive: închisoare cu suspendarea executării pedepsei. Între timp, procesul fostului şef al Vămii Ploieşti a ajuns în faza de apel, fiind pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Cei trei lucrători vamali acuzaţi de fapte de corupţie şi care – în luna februarie a anului 2011, atunci când au avut loc descinderile procurorilor anticorupţie la sediul Direcţiei Judeţene de Accize şi Operaţiuni Vamale Prahova – erau în subordinea lui Cornel Costea au aflat înaintea fostului lor şef care le sunt pedepsele pentru infracţiunile de care au fost acuzaţi, în urmă cu patru ani.
Ionuţ Alexandru Gheorghe, Daniela Angelescu şi Daniel Jianu – suspectaţi de complicitate cu fostul şef al Vămii Ploieşti – au fost trimişi în judecată împreună, în anul 2011. În cadrul procesului, dosarul a fost disjuns, fiind formate două cauze separate – una cu inculpatul Daniel Jianu, iar cealaltă –
cu inculpaţii Ionuţ Alexandru Gheorghe şi Daniela Angelescu.
Daniel Jianu a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de primire de foloase necuvenite, faptă din perioada noiembrie – decembrie 2010 şi ianuarie 2011, la pedeapsa de doi ani de închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, decizie rămasă definitivă în luna septembrie 2012.
Cauza disjunsă – în care au fost judecaţi ceilalţi doi vameşi ploieşteni Ionuţ Alexandru şi Daniela Angelescu – s-a finalizat abia la sfârşitul săptămânii trecute, prin respingerea apelurilor declarate de cei doi inculpaţi la sentinţa dată de instanţa de fond.
Astfel, a rămas definitivă condamnarea lui Ionuţ Alexandru Gheorghe la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, la fel şi condamnarea Danielei Angelescu – la şase luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de primire de foloase necuvenite în formă continuată.
Daniel Jianu, primul vameş condamnat, şi Daniela Angelescu şi Ionuţ Alexandru Gheorghe au fost trimişi în judecată de către procurorii DNA pentru fapte de corupţie, într-un dosar penal disjuns din cauza referitoare la Cornel Costea, fostul director executiv al Vămii Ploieşti.
Cei trei au fost condamnaţi definitiv, în timp ce procesul fostului şef al Vămii Ploieşti, Cornel Costea, se află în faza de apel, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, după decizia de condamnare la trei ani de închisoare cu suspendare dată de judecătorii Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de fond.